Vine o vârstă în viața unui adolescent când devine curios. Începe să pună întrebări despre familia din care face parte, arborele genealogic, despre războaiele în care a luptat străbunicul. Brusc, acel cufăr pe care îl păstrează orice bunic respectabil în casa de la țară devine fascinant. Bunicul scoate, docil, cufărul. Șterge, cu stângăcie, praful de pe el, oftând. Fotografiile și scrisorile vechi sunt scoase și mângâiate cu emoție și respect. Foile de zestre sunt citite cu un zâmbet șugubăț pe față.. Parcă nu îi vine a crede că străbunica a primit perne, plăpumi, animale și pământ, când s-a căsătorit. Mai apoi, pe fundul cutiei de lemn roasă de cari, descoperă niște medalii. Și livretul militar al străbunicului. Și întrebările încep să se succeadă cu viteza luminii, bulversându-ne pe noi, părinții. Adolescenții care mai au bunici sunt norocoși, pot primi răspunsuri măcar la o parte din întrebări. Și uite așa, istoria familiei este transmisă mai departe, încă o generație măcar…
E important să ne cunoaștem istoria, a neamului, dar mai ales a familiei, pentru că în cuferele vechi se găsesc nu doar bucăți de istorie, ci povești de viață ale unor oameni de-ai noștri, peste care nu ar trebui să se aștearnă praful. Ne ajută pe noi, urmașii celor care au lăsat câte ceva în cufăr, să ne cunoaștem mai bine și să ne înțelegem mai bine. Grozav este că se găsesc oamenii potriviți care să îi încurajeze pe adolescenții noștri să își dorească să afle poveștile de viață ale străbunicilor lor, într-o epocă în care Instagramul și Tik Tok-ul reprezintă punctele de interes maxim.
Asociația Culturală „Istoria din Casă în Casă” a organizat competiția națională „TREASURE HUNT – ISTORIA DIN CASA MEA”, care s-a dovedit a fi chiar o vânătoare de comori a adolescenților, în casele bunicilor, în sertare nedeschise de mult timp, în amintirile bunicilor, părinților, unchilor și mătușilor.
Primele două locuri la acest concurs național la care au participat 43 de adolescenți din aproape toată țara au fost ocupate de Maria Nechita (locul I) și Oana Maria Ene (locul al II-lea), ambele eleve ale Colegiului Național Bogdan Petriceicu Hașdeu. Acestea au intrat în competiție sub îndrumarea profesorului Dănuț Solcan, omul care face minuni cu sufletele elevilor lui. ”Competiția a urmărit realizarea unui liant între generații prin descoperirea istoriei familiei. Această <vânătoare de comori> înseamnă întoarcere spre istoria familiei, spre trecutul relativ recent, până la Al Doilea Război Mondial și perioada comunistă; s-a mers cu relatarea istoriei cu 70-80 de ani în urmă. Am avut doi copii înscriși în această competiție, aflată la prima ediție; sunt eleve de la <Matematică-Informatică bilingv>. Au realizat niște articole absolut impresionante; unul dintre articole o să apară în revista noastră (n.r. „În Agora”). Copiii au și desenat; eleva care a luat premiul I a făcut niște desene foarte frumoase. Pentru concurs li s-a cerut să parcurgă bibliografie, iar lucrările lor să conțină un aparat critic, pentru că este vorba despre realizarea unei lucrări științifice”, povestește profesorul Dănuț Solcan.
Pe Maria, concursul chiar a ajutat-o să redescopere comoara din casa bunicilor. ”Am aflat despre concursul , organizat de Asociația Culturală , de la domnul profesor Solcan, la ora de istorie. Încă de când a deschis discuția, mi-am amintit de comoara din casa bunicilor. Mă pasiona de mult timp acest subiect, pentru că auzisem prin casă povești legate de încercările îndurate de străunchiul și de străbunicul meu în penitenciarele comuniste. Aveam fotografii de-ale lor, mărturii lăsate scrise și, cel mai important, ceasul de la care a pornit totul. I-am împărtășit dorința mea de a participa la concurs domnului profesor (se potrivea perfect cu tematica acestuia) fără intenția de a obține vreun premiu, ci din dorința de a face cunoscute niște fapte pe care înaintașii mei și-ar fi dorit să le aducă la lumină. Vremurile de atunci nu le-au permis însă. Entuziasmul domnului Solcan m-a motivat și mai mult, iar implicarea și sufletul pe care l-am pus împreună au dus la noi descoperiri: obiecte, documente și fapte pe care ar fi fost păcat să le dăm uitării. Sunt suferințele unor oameni nevinovați. Mulțumesc mult tuturor celor care m-au ajutat să le fac cunoscute!”
Oana s-a bucurat că a avut oportunitatea să îmbine două dintre pasiunile ei, istoria și scrisul. ”Prima dată am descoperit scrisoarea străbunicului meu către mama lui, la bunicii mei acasă, apoi am discutat pe tema aceasta cu bunicul și cu mama. Ei mi-au relatat povestirile străbunicului și toate întâmplările prin care a trecut în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și nu numai. M-a impresionat faptul că 9 ani din viață i-a dedicat în întregime armatei romane, iar mai apoi am descoperit pe internet Monitorul Oficial din 1941, în care Ioan Dulgheru era menționat în lista soldaților decorați de Regele Mihai.”
Spune că s-a documentat timp de o lună pentru a aduna toate informațiile necesare redactării eseului care i-a adus locul al II-lea. Am fost curioasă și am întrebat-o care i-au fost sursele de unde și-a cules informațiile: ”Relatările mamei și ale bunicului, Monitorul Oficial din acea vreme, fotografiile cu străbunicul și scrisorile familiei lui, documente on-line publicate de Armata a 2-a Română în care străbunicul meu a fost înrolat”. În mod evident a muncit serios și a dedicat mult timp documentării și redactării eseului și, cu siguranță, toți cei 43 de participanți au făcut la fel.
De tinerii ăștia trebuie să fim mândri. Pentru că sunt vocile generației lor. Pentru că sunt inteligenți, curioși, creativi, analitici, competitivi, pun pasiune în ceea ce fac și ne redau încrederea că suntem pe mâini bune, dacă știm să îi ascultăm, să îi susținem, să îi îndrumăm și să îi încurajăm. Știu să se concentreze pe lucrurile serioase, știu să se distreze, au simțul umorului și se bucură de pasiunile lor. Sunt niște lecții de viață pentru fiecare dintre noi.
