Fotografie

I. INTRODUCERE ÎN ARTA FOTOGRAFICĂ
Să surprinzi și să imortalizezi viața, prin obiectivul aparatului foto, așa cum se întâmplă ea în jurul tău este, probabil, unul dintre cele mai frumoase lucruri. La început este o pasiune care, ulterior, se poate transforma cu ușurință într-un mod de viață. Vei putea să arăți tuturor lumea, văzută prin ochii tăi. Vei putea spune povești în care te regăsești și tu, dar și ceilalți care îți privesc fotografiile.

Pasiunea pentru fotografie nu este altceva decât viziunea fiecăruia de a vedea lucruri, oameni și întâmplări, în maniera proprie. Este o reflexie a propriei personalități și un mod de a transmite și altora sentimente, gânduri, clipe, stări, fapte.

Ne face plăcere să privim fotografii din copilărie sau albume mai vechi. Ne oferă informații asupra unor evenimente trecute pe care nu vom putea să le mai revedem, pe viu, niciodată. Fotografiile se constituie într-o materializare a memoriei noastre. Fotografia este arta de a comunica ceva care ne-a impresionat, care ne-a stârnit curiozitatea. Este pasiunea de a comunica altor persoane emoțiile stârnite de ceva. Este un mijloc de a păstra amintiri. Este o modalitate de a imortaliza aspecte inedite sau amuzante din cotidian.

Există o multitudine de căi de abordare a fotografiei, cu opțiuni variate în ceea ce privește stilurile, genurile și tehnicile abordate: de la instantaneul cotidian la fotografia dintr-un reportaj autonom, la colajul regizat, de la fotografia publicitară la fotografia conceptuală.

Interpretarea oricărei imagini fotografice depinde atât de intenția celui care o privește, cât și de intenția celui care o realizează. Fotografia este un puternic mijloc de expresie. Bine folosită, ea devine o mare forță de binefacere. Greșit folosită, poate stârni incendii periculoase.

Pentru a putea folosi, cu inteligență, întregul potențial al fotografiei, trebuie să te familiarizezi mai întâi cu trăsăturile caracteristice de bază ale acestui mijloc de expresie:
AUTENTICITATEA reprezintă o calitate unică a fotografiei, în comparație cu celelalte forme de reprezentare vizuală. Aparatul foto este martorul ocular la fotografierea unui subiect sau a unui eveniment. O singură fotografie dintr-un război ar putea fi mai convingătoare decât pagini întregi scrise despre evenimentul respectiv.
PUTEREA DE ȘOC este o însușire a imaginii care îl forțează pe privitorul unei publicații să observe, în mod conștient, o fotografie. În invazia de imagini care ne asaltează zilnic, o fotografie total neobișnuită atrage imediat privirea. Puterea de șoc este una dintre calitățile esențiale ale unei fotografii bune. Însă nu este suficientă. Pentru a obține efectul dorit, o fotografie trebuie să mai aibă încă două însușiri esențiale: putere emoțională și conținut.
PUTEREA EMOȚIONALĂ este o noțiune care se definește mai greu, în cuvinte. Dacă o fotografie cu putere de șoc este observată, cu ușurință, de aproape toți privitorii, emoția pe care o emană o imagine va trece neobservată de cei mai lipsiți de sensibilitate. Interesul față de subiect este o condiție esențială pentru a crea fotografii spectaculoase. Dacă fotograful nu simte nimic față de subiectul său, el nu va reuși să obțină o fotografie care să transmită emoție. Puterea emoțională poate exista independent de tehnică.
CONȚINUTUL este o calitate care poate fi încorporată într-o fotografie într-o varietate aproape nelimitată. O fotografie care are conținut reprezintă, poate, cel mai puternic instrument pentru a trezi reacția publică. O fotografie devine cu atât mai interesantă și mai plăcută, cu cât conținutul ei este mai omogen. Fotografiile cu subiecte interesante, prezentate cu fantezie, pot stimula o conștiință mai dezvoltată. Numărul subiectelor care așteaptă să fie fotografiate este infinit.

Dacă îți dorești să îți transformi pasiunea, visul și talentul pentru fotografie într-un stil de viață, un curs de fotografie este primul pas pe care îl poți face în această direcție. Te va ajuta să transformi un vis într-o realitate care îți va aduce beneficii atât în plan emoțional, cât și în plan material. Un curs de fotografie nu ține cont de vârstă sau de experiență. Ține doar de pasiune și de dorința de a învăța lucruri noi. Privind admirativ o fotografie, cu siguranță te-ai întrebat dacă și tu, la rândul tău, ai putea realiza o astfel de fotografie. Răspunsul este DA! Tot ce contează este să ai în tine pasiunea, perseverența, dorința de a învăța lucruri noi, de a cunoaște și stăpâni toate secretele acestei meserii. A fi fotograf presupune, în primul rând, emoție. Emoția ta, dar și a celorlalți. Orice fotografie trebuie să transmită o emoție, o trăire, o energie, indiferent că vorbim de oameni, de obiecte sau peisaje. Toate aceste aspecte ar putea constitui, de fapt, definiția fotografiei perfecte. Tot ce ai de făcut este să acorzi atenție detaliilor, să oprești timpul în loc și să imortalizezi momentul.

Este foarte adevărat că oricine poate face fotografii, însă nu orice se poate numi fotograf. Dincolo de fler, dorință și pasiune pentru arta fotografică, este necesară și depinderea unor anumite tehnici, care îți vor fi de folos în transmiterea emoției pe care o simți când imortalizezi o frântură de viață. La început, multitudinea informațiilor tehnice ar putea să te descurajeze. Totuși, nu lăsa asta să te oprească din drumul ales. Fiecare a început de undeva, la un moment dat. Nu uita că totul se învață. Pasiunea, creativitatea și imaginația nu fac altceva decât să completeze tabloul perfect, în care fotografia poate fi ridicată la rang de artă.

II. REGULI DE COMPOZIȚIE
Deși pare un gest banal, momentul în care apropii aparatul foto de ochi este unul important: este momentul în care iei decizii cu privire la compoziția fotografiei. Compoziția este, de fapt, modul în care alegi să încadrezi imaginea pe care vrei să o realizezi. Sau, altfel spus, modalitatea în care încadrezi mai multe elemente dintr-o scenă într-un cadru. Deși s-au scris multe lucruri despre compoziție, deși nu există doi oameni care să încadreze aceeași scenă în același fel, există niște reguli generale pe care le poți avea în vedere pentru a realiza fotografii interesante și atrăgătoare.

Multe dintre sfaturile de compoziție despre care vom vorbi sunt folosite în artă de mii de ani și chiar ajută la realizarea unor compoziții mai spectaculoase. O dată ce ajungi să le înțelegi, vei ști când și cum trebuie respectate sau încălcate.

Învață regulile ca un profesionist, pentru ca mai apoi să le poți nesocoti ca un artist!

2.1 Regula treimilor
Probabil cea mai cunoscută și cea mai simplă regulă de compoziție în fotografie este regula treimilor. Încadrarea fix în mijloc a subiectului captat face ca acesta să se piardă, cel mai adesea, în imagine, iar cadrul va avea un efect plictisitor. Deși centrul imaginii este o zonă de interes principal, încadrarea obiectului fotografiat fix în centru nu este necesară decât dacă este nevoie de o construcție perfect echilibrată a cadrului. Folosirea repetată a zonei centrale duce la monotonie.

Regula treimilor presupune împărțirea cadrului fotografic în 9 părți egale, cu ajutorul a patru linii imaginare: 2 orizontale și 2 verticale. Mai simplu spus, imaginează-ți că peste scena pe care vrei să o surprinzi există un cariolaj de X și 0. Liniile imaginare plasate peste cadrul pe care vrei să îl surprinzi poartă denumirea de linii de forță, iar intersecțiile acestora vor indica punctele forte ale imaginii.

Pentru a obține o imagine echilibrată este recomandat să plasezi subiectul fotografiat la intersecțiile celor patru linii, respectiv într-unul dintre punctele forte. Plasarea subiectelor în aceste zone face ca acestea să fie mai bine observate, având astfel capacitatea de a le pune în evidență. Subiectul fotografiat nu trebuie să fie fix pe o intersecţie. Atât timp cât se regăsește aproape de aceasta, imaginea va fi dinamică şi bine compusă. Încercaţi câteva compoziţii diferite, pentru a o găsi pe cea care vă place cel mai mult.

Pentru a evidenția cât mai bine acea parte a imaginii care ne interesează cel mai tare, ne vom folosi tot de regula treimilor, plasând linia orizontului pe una dintre liniile de forță. Dacă vrem să surprindem un cer spectaculos sau un apus de soare dramatic, le vom aloca primele două treimi superioare din cadru. Dacă atenția ne este captată de o pajiște înflorită sau de o mare liniștită, le vom plasa pe acestea pe cele două treimi inferioare și vom ignora cerul, izolându-l în treimea superioară, pentru că, în mod evident, nu prezintă interes.

Majoritatea imaginilor arată mai bine dacă orizontul este poziţionat deasupra sau dedesubtul mijlocului cadrului și nu direct în centrul imaginii. Excepţie de la această regulă este fotografierea unei reflexii. În acest caz, plasarea orizontului în centru poate fi o idee bună, deoarece creează elemente egale în părţile de sus şi de jos ale imaginii – scena de deasupra şi reflexia de dedesubt. Când fotografiaţi subiecte şi reflexiile lor, este în regulă dacă încălcaţi această regulă.

Mulți producători de aparate de fotografiat au inclus în meniul acestora opțiunea de a vedea această grilă în timp real, pe display-ul aparatului. De asemenea, majoritatea telefoanelor mobile au și ele această opțiune, tocmai pentru a ușura munca celui care fotografiază și pentru a-i oferi posibilitatea să se obișnuiască mai ușor cu încadrarea elementelor, aplicând regula treimilor.

În concluzie, aplicarea regulii treimilor este considerată ca fiind un procedeu care, o dată respectat, ajută la realizarea unor fotografii cu un aspect profesionist. Se poate aplica prin aliniera subiectului sau elementelor din imagine cu liniile imaginare de ghidare, sau plasând orizontul pe linia orizontală de sus sau de jos în loc de linia orizontală centrală, sau permițând caracteristicilor liniare să treacă dint-un careu în altul. Mulți fotografi recomandă tratarea oricărei reguli de compoziție doar ca pe un simplu reper, de vreme ce se poate ajunge la mulțumire și prin ignorarea uneia sau mai multor asemenea „reguli”.

2.2 Regula simetriei
Simetria elementelor, într-o fotografie, poate să te ajute să obții niște creații fotografice frumoase și echilibrate, compoziția devenind minuțioasă și eficientă. O compoziție simetrică va stabiliza volumele și va crea armonie, iar spectatorul nu se va pierde când va privi fotografia, ci se va putea ghida ușor în lectura imaginii.

Să te folosești de simetrie înseamnă să atragi privirea spectatorului înspre centru. Este o modalitate de a conduce privirea către un element central al imaginii pe care o creezi. Impactul vizual va fi creat cu ușurință dacă te folosești de principul simetriei. Poți fotografia un om din mers, a cărui reflexie se vede și într-un geam de lângă el. Te mai poți folosi de această regulă realizând fotografii în domeniul arhitecturii, în cazul peisajelor în care avem reflexii, în cazul culoarelor unei clădiri sau în cazul unui portret. Rezultatul va fi întotdeauna același: o imagine cu un puternic impact vizual, o compoziție minuțioasă și eficientă.

În cazul simetriei, trebuie să fii atent ca liniile din stânga și cele din dreapta imaginii să fie la același nivel. În plus, trebuie să fii atent să nu ai un unghi de înclinare și să nu încadrezi mai multe elemente în stânga decât în dreapta, ori în partea superioară a imaginii, comparat cu partea inferioară a acesteia.

Simetria în plan vertical se obține ușor dacă te vei folosi de o imagine care reflectă. Apa unui lac, perfect calmă este o suprafață potrivită pentru a o simetrie perfectă, cu condiția să te folosești corect de axele sale. O casă pe marginea lacului, o mașină sau o persoană care se plimbă, vor veni cu mai multa consistență pentru fotografia ta.
De asemenea, trebuie să te folosești de toate tipurile de decor. Iată cheia fotografiilor reușite. Stăpânirea diferitelor tipuri de linii îți va permite să ajungi la o compoziție foarte complexă. Dacă vei crea un cadru în cadru vei reuși să dirijezi foarte bine privirea spectatorului.

Te mai poți folosi și de simetria animalelor, dar și de portretele umane pentru a obține niște creații frumoase. Trebuie doar ca totul să fie perfect centrat la același nivel și fotografiat din față. De exemplu, un păun fotografiat din spate este o sursă grafică evidentă. Ai grijă și la elementele din jur, la detaliile care ar putea perturba compoziția. O imagine dezechilibrată își pierde cel mai adesea sensul și nu va mai atrage ochiul spectatorului.

Vei obține o simetrie a cadrului dacă ești atent ca liniile din stânga și cele din dreapta să fie la același nivel. In cazul portretului, simetria se va obține dacă subiectul se află poziționat exact în mijloc și privirea îi este îndreptată fix înspre obiectiv. Fii atent doar la umbre și la lumină. În cazul simetriei de decor, va trebui să plasezi un element de simetrie pentru ca acesta să dirijeze privirea înspre un subiect plasat pe un punct forte. Te poți folosi de lumină, panouri, reflexii, etc.

2.3 Secțiunea de aur
Regula secțiunii de aur pare ceva mai complicată, la prima vedere, pentru că teoria din spatele ei este foarte complexă dar, în practică, este chiar simplă. Cumva, se aseamănă cu regula treimilor, doar că este o versiune puțin mai complexă. În locul unei grile perfect simetrice, așa cum este în cazul regulii treimilor, în secțiunea de aur cadrul este împărțit într-o serie de pătrate iar tu te poți folosi de ele pentru a trasa o spirală care arată precum o cochilie de melc – șirul lui Fibonacci. Pătratele ajută la așezarea elementelor în scenă, iar spirala conduce felul în care acțiunea ar trebui să curgă și ne arată punctele de interes ale fotografiei.

Numărul de aur, raportul de aur sau secțiunea de aur a fost cunoscut încă din antichitate și se referă, de fapt, la primul număr irațional descoperit și definit în istorie, aproximativ egal cu 1,618033. Acesta a fost folosit de arhitecți sau artiști care și-au proporționat lucrările în funcție de raportul de aur, convinși că astfel vor obține o estetică plăcută.

Arhitectul roman Marcus Pollio Vitruvius spunea că, pentru ca un întreg împărțit în părți inegale să pară frumos, trebuie să existe între partea mică și cea mare același raport ca între partea mare și întreg. Dacă ne uităm cu atenție la lucrările unor mari artiști, fie ei pictori, sculptori, arhitecți sau fotografi, observăm că multe dintre ele au la bază secțiunea de aur. În pictură, secțiunea de aur a fost folosită cu precădere în epoca Renașterii, probabil cea mai discutată utilizare a acestui concept fiind în tabloul lui Leonardo Da Vinci, Monalisa. Capul, ca și restul corpului, a fost compus utilizând raportul de aur sau raportul divin, cum îi spunea Da Vinci.

Rudolf Arnheim, psiholog care s-a ocupat și de psihologia artei, explică acest lucru în cartea sa ”Arta și percepția vizuală” astfel: acest raport este considerat ca deosebit de satisfăcător datorită modului în care îmbină unitatea cu varietatea dinamică. Întregul și părțile sunt perfect proporționate. Astfel, întregul predomină fără să fie amenințat de o scindare, iar părțile își pătrează, în același timp, o anumită autonomie.

2.4 Liniile directoare
În fotografie, liniile directoare sau conducătoare au rolul de a atrage privirea și de a o conduce către principalul element de interes dintr-o fotografie. În mod normal, într-o fotografie reușită subiectul ar trebui să fie cât mai vizibil, fără ca fotograful să se folosească de linii directoare. Dacă are însă posibilitatea, nu ar trebui să ezite să se folosească de ele. Pot constitui linii directoare: un drum, un zid, o coloană de mașini, dacă liniile imaginare pe care acestea le trasează se îndreaptă spre subiect.

Pentru a avea rolul de linie conducătoare, o linie dintr-o imagine trebuie să îndeplinească anumite condiții: pe de o parte, trebuie să fie îndeajuns de lungă, astfel încât să stârnească interesul și curiozitatea spectatorului și să îi conducă privirea acestuia înspre subiectul principal; pe de ală parte, o linie directoare trebuie să pornească din planul apropiat al compoziției și să treacă înspre planul mijlociu, către subiectul principal, pentru a amplifica senzația de tridimensionalitate a fotografiei.

Pentru a fi cât mai bine definite, este recomandat să construiești astfel de compoziții, bazate pe linii conducătoare sau directoare, din partea stângă a imaginii înspre partea dreaptă, de jos în sus sau din apropiere spre depărtare. O linie conducătoare indică foarte bine adâncimea cadrului. Spre exemplu, direcția privirii unui personaj poate genera o linie conducătoare sugerată. Anumite pasaje din oraș, scările de la metrou, scările magazinelor, balustradele și alte elemente de acest tip, te pot ajuta în realizarea fotografiilor bazate pe linii directoare.

Liniile pot fi de mai multe feluri: drepte, diagonale, curbate, în zig-zag (frânte) etc., și în funcție de felul acestora, imaginea poate transmite diverse stări.
Liniile drepte, cu cât sunt mai lungi, dau impresia de continuu, de monoton, de repaos, în general. În funcție de orientarea lor în planul imaginii, transmit diverse stări. Liniile drepte verticale lasă impresia de stabilitate și, uneori, de severitate, cu cât sunt mai înalte. Liniile drepte orizontale lasă senzația de calm, de liniște, de nesfârșit, cum ar fi întinderea unei mări a a unui lac.
Liniile înclinate dau un accent dinamic imaginii. Diagonala forte (stânga jos – dreapta sus) sugerează ideea de efort, fiind în sensul urcușului. Diagonala slabă (stânga sus – dreapta jos) sugerează ideea de coborâre și este mai dinamică decât prima datorită atracției gravitaționale, cunoscut fiind faptul că este mai ușor să cobori, decât să urci.
Liniile curbe sunt cele care conferă grație unei imagini. Liniile curbate în jos au un caracter vesel și succesiunea lor creează impresia de rapiditate. Liniile curbate în sus sugerează tristețe, resemnare, ducându-ne cu gândul la sălciile plângătoare de pe malul unei ape. Liniile curbate la stânga, la dreapta sau în spirală sugerează agitație și instabilitate. Repetarea unei curbe creează ideea de ritm ce se propagă.
Liniile frânte, verticale și orizontale, precum fulgerul, crestele munților, dau impresia de energie și de asprime. Cu cât unghiurile formate de liniile frânte sunt mai ascuțite, cu atât efectul lor este mai pronunțat și caracterul mai dinamic. Și aici apare efectul de ritm, dacă frângerile se succed regulat.

Chiar și formele pot fi folosite în mod similar: spre exemplu un triunghi (linie frântă închisă), poate beneficia de un focus – point la fiecare unghi al său (intersecție de linii) creând astfel un echilibru în compoziție. Exemplele pot fi infinite în uzanța liniilor. Totul ține de creativitate și experimentare.

2.5 Rama naturală
Când vine vorba de compoziția unei fotografii, rama naturală face referire la tot felul de obiecte, provenite din natură, căci lumea în care trăim este plină de astfel de elemente care pot constitui o ramă naturală pentru fotografiile făcute, precum copaci, arcade, tuneluri, ferestre, garduri, porți, etc.
Prin plasarea acestor elemente spre marginea cadrului poți ajuta la izolarea subiectului de restul elementelor înconjurătoare. Rezultatul? O imagine în focus care atrage privirea, în mod natural, către principalul punct de interes. De asemenea, ramele naturale te pot ajuta să ascunzi și elemente nedorite din cadru.

De asemenea, poate ți s-a întîmplat să fotografiezi o persoană sau un obiect stând în tocul unei uși sau în cadrul unui geam. Sau, stând în natură. Privitorului i se dezvăluie un fel de scenă în scenă, sau imagine în imagine. Astfel, tocul ușii sau al geamului s-a transformat într-o ramă naturală, ajutând la direcționarea atenției către subiectul principal al fotografiei.

Ca o regulă, ramele naturale trebuie să fie vizibile și ușor separabile de restul imaginii. Atunci când sunt utilizate în mod potrivit, ramele naturale conferă cadrului adâncime și integralitate. Atractivitatea și frumusețea acestor imagini se datorează doar parțial compoziției, la un nivel mai profund având legătură cu percepția. Practic, privitorului i se dezvăluie o poveste într-o poveste.

Obiectele sau lucrurile aparent comune pot constitui o ramă naturală și pot fi folosite pentru a încadra în mod natural o imagine, un obiect sau o persoană. Cele mai frecvente astfel de elemente pot fi copacii și ramurile pentru peisaje, ferestrele și căile de acces, tunelurile sau chiar un cort deschis. Este important să nu uiți să folosești cadrul pentru a transmite adâncime în fotografia ta. Există două modalități de a face acest lucru: culoarea și profunzimea de câmp. Unul dintre cele mai frecvente moduri de a folosi culoarea pentru a transmite adâncimea este de a avea cadrul în siluetă sau, oricum, mult mai întunecat decât obiectul principal al imaginii. Acest lucru înseamnă că vei avea nevoie să expui pentru fundal sau obiectul principal al imaginii.

De asemenea, folosindu-te de o ramă naturală, ai oportunitatea de a atrage ochiul privitorului către elementul principal al fotografiei tale. Ramele nu trenuie să fie, neapărat, complete. Pot ocupa doar o porțiune din prim plan. Experimentează și alege pe post de ramă acele elemente care funcționează mai bine pentru imaginile tale.

III. NOȚIUNI TEHNICE INTRODUCTIVE
Noțiuni introductive despre diafragmă
Toate obiectivele foto și video sunt prevăzute cu diafragmă, un set de lamele dispuse concentric ce lasă să treacă prin obiectiv fasciculul de lumină necesar pentru formarea imaginii pe senzor sau film. Valorile diafragmei sunt un șir de numere crescătoare ce reglează intensitatea acestui fascicul. Setarea unei valori a diafragmei implică mai mult decât ajustarea cantității de lumină acceptate prin obiectiv. Ea reglează și câmpul de claritate în imagine, adică până la ce distanță imaginea este clară în fața și în spatele punctului de focalizare. În era digitală, diafragma se reglează electronic dintr-un buton, meniu, sau combinație de butoane ale camerei foto. Alegerea unei diafragme deschise, precum f/2.8 poate rezulta într-o imagine cu un subiect foarte bine evidențiat în prim-plan, clar, față de fundalul complet neclar. Prin obținerea acestui efect, diafragma poate fi ajutată și de către distanța față de subiect, lungimea focală a obiectivului, precum și dimensiunea senzorului.

Noțiuni introductive despre timpul de expunere
Pentru a putea înregistra o imagine fotografică, un aparat foto trebuie să lase lumina să impresioneze senzorul. Una din modalitățile prin care cantitatea de lumină care pătrunde poate fi reglată, este stabilirea unui timp în care senzorul este expus luminii: timpul de expunere. În interiorul aparatului, ultima barieră între obiectiv și senzor este obturatorul: un ansamblu de două perdele metalice care, la acționarea butonului de declanșare, se deschid în ordine pentru a expune senzorul. Timpul în care perdelele obturatorului stau deschise este numit timp de expunere și se măsoară în secunde. Pe lângă cantitatea de lumină pătrunsă, timpul de expunere influențează, în anumite condiții, și claritatea unei imagini. Folosirea unui timp de expunere prea lung, de exemplu, poate rezulta într-o imagine mișcată. Este o regulă comun acceptată necesitatea folosirii unui timp de expunere echivalent cu 1 pe distanța focală folosită sau mai scurt pentru obținerea unei imagini clare.

ISO – noțiuni generale
În afara timpului de expunere și a diafragmei, expunerea sau cantitatea de lumină înregistrată de senzor, mai este influențată și de sensibilitatea sa. Organizația Internațională pentru Standardizare – ISO a stabilit această metodă de măsurare a sensibilității senzorului. Senzorii aparatelor foto au o sensibilitate nativă, cuprinsă între 100 și 200 ISO. Asta însemnă că în lumina zilei, de exemplu, se pot face fotografii corect expuse, fără zgomot de imagine. Creșterea sensibilității ISO înseamnă, de fapt, amplificarea electrică a semnalului captat de pixelii senzorului, ceea ce la valori foarte mari poate duce la pierderea clarității, a saturației și, per total, a calității imaginii. Sensibiliatea ISO este o caracteristică tehnică ce diferă între modelele de aparate foto în funcție de dimensiunea senzorului, numărul de pixeli și procesorul de imagine. Cu toate acestea, la fotografierea în interior sau pur și simplu în lumină puțină, creșterea ISO poate ajuta la obținerea unui timp de expunere mai rapid necesar sau la folosirea unei diafragme mai închise pentru un câmp de profunzime mai mare.