Un erou, conform Dicționarului Explicativ al limbii române, este o persoană care se distinge prin vitejie și prin curaj excepțional în războaie, prin abnegație deosebită în alte împrejurări grele ori muncă. Ostaș căzut pe câmpul de luptă. Sau este un personaj principal al unei opere literare, personaj principal al unei întâmplări; persoană care într-o anumită împrejurare, atrage atenția asupra sa.
Deși aceasta este definiția termenului de erou, eu nu cred că un erou se limitează numai la asta. Eu cred că un erou și ce credem noi a fi un erou diferă de la om la om. Un erou poate să fie tatăl tău. Un erou poate să fie mama ta. Un erou poate să fie un prieten. Un erou poate să fie un personaj dintr-o carte sau dintr-un film. Un erou poate să fie oricine care îndeplinește criteriile tale.
Când am terminat de citit „O mie nouă sute optzeci și patru” de George Orwell și am văzut că pe ultima pagină sunt câteva întrebări they got me thinking, especially una despre Winston, personajul principal. It went like: Winston ajunge să îl iubească pe Fratele cel mare, să o trădeze pe Julia, femeia pe care o iubea, iar rebeliunea lui eșuează. Mai poate fi considerat un erou?
Cum am spus, nu există o definiție pentru un erou, nu există o listă de criterii pentru a fi „admis” în clubul eroilor. Da, Winston este personajul principal al operei, dar nu asta îl face un erou. Acțiunile sale, gândurile sale, dorințele sale îl fac un erou. De-a lungul cărții se descrie viața lui Winston, se descrie Oceania, se descrie societatea totalitară în care acesta trăiește. Este descris fiecare aspect al vieții, modul în care Partidul dorește să controleze orice acțiune, orice gând, orice dorință a individului. Și, în mijlocul acestei distopii, se află Winston. Un angajat în Ministerul Adevărului.
Nu o să fac un rezumat al vieții acestuia și al cărții deoarece sigur veți găsi unele mai bune și mai detaliate decât ce aș putea scrie eu. Dar ce trebuie să știți despre Winston este că acesta, spre deosebire de toți colegii săi, nu îl iubește pe Fratele cel Mare. Nu iubește Partidul. Nu iubește continuul război. Nu îl urăște pe Goldstein și rebeliunea sa. Este diferit. Și, deși știe că este imposibil să răstoarne Partidul, el tot încearcă. Acesta o cunoaște pe Julia, și ea o angajată a Ministerului Adevărului. După câteva luni, aceștia se decid să discute cu O’Brien, un membru al Partidului, și intră în Frăția, o organizație anti-Partid. La câteva săptămâni după, aceștia sunt prinși de Poliția Gândirii. Sunt torturați și, înr-un final, se leapădă de gândurile împotriva Partidului dar și de iubirea pentru celălalt. Așa că vine și întrebarea. Mai poate fi considerat Winston un erou?
Părerea mea este că da, Winston încă poate fi considerat un erou. De ce? El nu a ales să fie spălat pe creier de Ministerul Iubirii și de Poliția Gândurilor. El nu a ales să nu o mai iubească pe Julia. El nu a ales să fie trădat de O’Brien. Da, și el știa că revoluția sa va eșua. Dar exact acest lucru îl face un erou. Exact faptul că știa că puținul pe care îl va face în prezentul lui ar putea să aibă efecte majore peste câteva generații, faptul că era dispus să se sacrifice și, până la urmă a și făcut-o, pentru cauza în care credea îl face un erou. Îl face un ideal la care putem numai aspira. Da, ajunge ca într-un final să îl iubească pe Fratele cel mare și să nu mai simtă nimic pentru Julia, dar asta nu-l face un anti-erou. Nu. Asta îl face un martir al sistemului, cineva care a ales să se ridice și să lupte împotriva Partidului și absolut tot ce acesta înseamnă, deși știe că nu are cum sa izbândească.
Winston este un erou, și încă unul dintre cei mai puri și memorabili.
Autor: Luca Ștefan Adamescu, 17 ani
