ORATORIA MODERNĂ
O dată cu declinul democrației, arta oratoriei s-a diminuat. În timpul Evului Mediu și al Renașterii, oratoria a fost în mare măsură limitată la sfera religioasă. Dar a reînviat în secolul al XVIII-lea, în timp ce Franța, Anglia și America au creat organisme parlamentare de guvernare, iar problemele de libertate au fost dezbătute puternic.

Discursul de la Gettysburg (alături de discursul „Casa dezbinată”) este unul dintre cele mai cunoscute și citate discursuri ale lui Abraham Lincoln. Ținut cu ocazia inaugurării cimitrului de la Gettysburg, construit pentru soldații căzuți în acele locuri în timpul războiului de secesiune, Lincoln, prin acest discurs, a redefinit războiul civil ca fiind o luptă nu doar pentru păstrarea Uniunii, ci ca „o nouă naștere a libertății” care avea să aducă adevărata egalitate tuturor cetățenilor și care avea să creeze o națiune unită. Iată câteva metode folosite în discursul său: și-a convins publicul prin argumente comune, în care credeau toți, a repetat cuvintele importante (noi de 10 ori, aici de 8 ori, dedicat/ dedicare de 6 ori, națiune de 5 ori), a structurat discursul cronologic (trecut-prezent-viitor), nu a fost subtil și nu a făcut aluzie, pur și simplu a folosit clar cuvintele care a îndemnat audiența la acțiune.

„Am un vis” (I have a dream) este titlul discursului de 17 minute al lui Martin Luther King Jr. în care a cerut egalitate rasială și încetarea discriminării. A fost un moment important pentru susținătorii drepturilor civile și este considerat cea mai importantă cuvântare a secolului al XX-lea; un discurs puternic care a avut un impact nu numai în Statele Unite ci și în restul orașelor mari ale lumii, unde oamenii îi împărtășeau visul pastorului baptist despre care John F. Kennedy a spus: „Este al naibii de bun!”. Ce anume a făcut ca discursul lui să fie o capodoperă oratorică? A făcut apel la surse emblematice precum Biblia, a invocat Declarația de Independență a Statelor Unite, Proclamația de emancipare și Constituția Statelor Unite, a folosit anafora, repetiția unor cuvinte la începutul propozițiilor (un procedeu stilistic utilizat pentru a accentua ideile), de asemenea a folosit repetarea anumitor cuvinte cheie (libertate de 20 de ori, noi de 30 de ori, a/ ale noastre de 17 ori, națiune de 10 ori, justiție de 8 ori și vis de 11 ori), a dat exemple specifice (locuri, orașe) pentru a trimite direct cu gândul la anumite evenimente pline de însemnătate ce s-au petrecut deja și a folosit metafore pentru a accentua ideile și pentru a face audiența să simtă și să vadă mai clar conceptul expus în discurs.

„Discursul infamiei” a lui Franklin D. Roosevelt este considerat ca fiind cel mai complex discurs din lumea politică de până atunci. Având doar 7 minute, discursul a fost o declarație dată în numele întregului popor imediat după ce Japonia a atacat America (Pearl Harbor). Roosevelt a optat pentru un discurs scurt, pentru un efect mult mai dramatic. Astfel, discursul a fost mult mai puternic mai ales datorită faptului că Roosevelt a insistat că posteritatea va împărtăși pentru todeauna viziunea americană privind atacul de la Pearl Harbor. De ce discursul său a fost de mare impact și a schimbat vieți? Prin primul paragraf scris cu atenție, Statele Unite deveneau victima inocentă a unei agresiuni japoneze. Președintele și-a ales în mod deliberat cuvintele și tonul vocii pentru a-și transmite ideile. Astfel, în loc să folosească o voce activă și să folosească fraze precum „Japonia a atacat Statele Unite”, Roosevelt a preferat să sublinieze statutul de victimă al țării sale. Aflându-ne în anii ’30, opinia publică americană era sceptică în privința idealismului. Roosevelt a trebuit astfel să ridice miza, aceasta fiind mai degrabă un apel direct la patriotism decât la idealism. Cu toate acestea, președintele se folosește de durerea și șocul suferite de poporul american pentru a stabili o legătură simbolică între aprilie 1917 și atacul de la Pearl Harbor. Pe tot parcursul discursului, tonalitatea denota realism. A accentuat și a repetat cuvinte precum „Japonia” și „a atacat” pentru a atrage atenția audienței asupra cuvintelor cheie (folosite de peste 7 ori într-un singur paragraf). Pentru a-și încuraja audiența, Roosevelt subliniază încrederea pe care o are în poporul american de a face față problemei impuse de Japonia, bazându-se pe o determinare neclintită a poporului. Acesta a asigurat populația că, chiar în acel moment, se luau măsuri pentru a proteja oamenii.

Pe 5 martie 1946, Winston Churchill ținea renumitul său discurs despre așa numita „Cortină de fier”. Iniţial, discursul lui Churchill nu s-a bucurat de prea mult succes, însă în anul următor, apelul lui la unitatea statelor democratice împotriva expansionismului sovietic devenise politică de stat în Marea Britanie şi în Statele Unite. La scurtă vreme după acest discurs istoric, Cortina de Fier devenea o prezenţă fizică: sateliţii din estul Europei ai URSS ridicau garduri de fier ghimpat între ei şi vecinii din Europa de Vest. Winston a mărturisit că discursul său (și dorința sa de a forma Statele Unite ale Europei) a fost cel mai important pe care l-a rostit vreodată. Datorită modului plin de carismă pe care l-a abordat în momentul discursului, l-a făcut pe Winston Churchill să rămână în istorie. A folosit metafore, zâmbete, analogii, a motivat și a convins audiența că ceea ce spune se poate înfăptui și a utilizat întrebările retorice. Prin afirmațiile la sentimentul publicului, cuvintele familiare și îndemnarea spre scopuri mult mai înalte, Churchill a reușit să schimbe viitorul.

A fi un orator bun înseamnă multă muncă.

Articolul de faţă face parte din cursul de public speaking realizat de către Youth 4 Future în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău, în cadrul proiectului „Artico 2020 – Challenge for youth”. Cursul integral este disponibil aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here