Înainte de a ne apuca serios de treabă, este foarte important să înțelegem ce înseamnă oratoria, de fapt. Ca orice artă, are o istorie. Care trebuie și ea știută, fiindcă ne va ajuta să înțelegem mai bine cum o putem deprinde.

Oratoria este o artă, arta de a compune și de a rosti discursuri, arta de a vorbi în public frumos, emoționant, convingător, cu pasiune și creativitate. Oratoria este considerată cea mai înaltă formă de artă deoarece cuprinde toate celelalte discipline. Este nevoie de o cunoaștere a literaturii, de o capacitate de a construi proza și de o ureche pentru ritm, armonie și muzicalitate. Oratoria nu înseamnă doar vorbire, ci înseamnă vorbire care apelează la sentimentele noastre cele mai nobile, animă suflete, stimulează pasiunile și emoțiile și inspiră. În perioadele de criză, război, durere, frică, oratoria reprezintă un ghid pentru cei care nu pot înțelege haosul, un mod care te poziționează pe drumul cel bun.

Puterea cuvântului vorbit este incontestabilă. În toate marile crize din istorie găsim mari discursuri care au influențat viitorul; discursuri importante, care au motivat oamenii să lupte împotriva nedreptății, să elimine tirania și să-și dea viața pentru o cauză nobilă. Cuvintele pot face oamenii să se schimbe, să râdă, să plângă, să-și redobândească valorile sau să simtă că sunt patrioți. Se spune că puterea oratoriei, a cuvântului, este asemănătoare cu cea a lui Dumnezeu. Desigur, chiar și cei mai răi conducători au știut acest lucru și au căutat să perfecționeze această abilitate în scopuri nefaste. Puterea cuvântului poate fi folosită în scopuri bune sau rele și vine cu o mare responsabilitate. Cei care susțin virtutea și bunătatea trebuie să fie pregătiți să vorbească cu aceeași măiestrie cu care care alții încearcă să convingă publicul să renunțe la valorile și principiile sale.

Oratoria în Grecia Antică
Grecia Antincă este locul unde discursul și vorbirea în public au fost ridicate la rang de artă. Primul care a dat startul unei „epoci de aur a oratoriei” este Pericle, al cărui discurs funerar – care reprezenta o glorificare a reușitelor atenienilor, formulat astfel încât să dea curaj spiritelor unui stat care încă se afla în război – a fost primul discurs mare care a fost scris pentru public și care a stabilit standarde pentru toate celelalte discursuri care i-au urmat. Cu toate acestea, Demostene este cel mai mare orator al tuturor timpurilor. Abilitatea sa de vorbire a stârnit un popor atenian cufundat într-o somnolență apatică, pentru a lupta împotriva lui Philip al Macedoniei.

Cu toate acestea, practica oratoriei nu se limita doar la elitele societății ateniene. Oratoria a fost considerată una dintre cele mai înalte forme de artă. A fost o parte esențială a educației fiecărui om, o bază pe care au fost construite toate celelalte activități academice și discipline. Stăpânirea oratoriei a fost considerată o parte esențială a unui om bine educat. Oratoria a înflorit rapid în Grecia Antică datorită funcției sale centrale în viața publică.

Oratoria în Roma
Arta oratoriei a fost lentă în Roma, dar a început să înflorească atunci când Imperiul a cucerit Grecia și a început să fie influențat de tradițiile sale.

Oratoria era reprezentată de două instanțe, Comitia (adunările în care oamenii dezbăteau adoptarea legilor) și Senatul. Oratoria romană a împrumutat o mare parte din stilul Greciei, deși au existat diferențe. Romanii erau mai puțin intelectuali decât grecii, discursurile lor erau mai slabe și ușor stilizate. Unul dintre virtuozii oratoriei rome a fost Cicero. El a rămas cunoscut ca „regele baroului” în viața politică a Romei și era considerat oratorul optim, cu un stil oratoric care îmbina asianismul (stil artificial, cu exces de patos și gesticulație exuberantă – la început de carieră) cu aticismul (argumentație simplă, logică, fără înflorituri).

Cele mai importante discursuri au fost cele patru „Catilinare” folosite de Cicero pentru a-l acuza pe Catilina de complot împotriva statului și de a-i cere să plece din Roma. Remarcăm că a folosit în discursurile sale: exordium – principium (introducere în problema aflată în discuţie), îl atacă pe Catilina ex abrupto (direct, fără introducere ) – procedeu retoric de mare efect, insinuatio (atragerea bunăvoinţei auditorilui) și narratio – confirmatio (prezentarea probelor auditoriului care este convins de adevărul celor susţinute). Cicero a urmărit să-şi atragă Senatul de partea sa, amintind de asprimea măsurilor pe care înaintaşii le luau împotriva duşmanilor periculoşi pentru stat. Prin narațiune, emfază, scriitura discursurilor lui, arta de a atrage și a încânta auditoriul, Cicero rămâne o figură importantă în oratoria Romei.

Articolul de faţă face parte din cursul de public speaking realizat de către Youth 4 Future în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău, în cadrul proiectului „Artico 2020 – Challenge for youth”. Cursul integral este disponibil aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here