Rama naturală
Când vine vorba de compoziția unei fotografii, rama naturală face referire la tot felul de obiecte, provenite din natură, căci lumea în care trăim este plină de astfel de elemente care pot constitui o ramă naturală pentru fotografiile făcute, precum copaci, arcade, tuneluri, ferestre, garduri, porți, etc.
Prin plasarea acestor elemente spre marginea cadrului poți ajuta la izolarea subiectului de restul elementelor înconjurătoare. Rezultatul? O imagine în focus care atrage privirea, în mod natural, către principalul punct de interes. De asemenea, ramele naturale te pot ajuta să ascunzi și elemente nedorite din cadru.
De asemenea, poate ți s-a întîmplat să fotografiezi o persoană sau un obiect stând în tocul unei uși sau în cadrul unui geam. Sau, stând în natură. Privitorului i se dezvăluie un fel de scenă în scenă, sau imagine în imagine. Astfel, tocul ușii sau al geamului s-a transformat într-o ramă naturală, ajutând la direcționarea atenției către subiectul principal al fotografiei.
Ca o regulă, ramele naturale trebuie să fie vizibile și ușor separabile de restul imaginii. Atunci când sunt utilizate în mod potrivit, ramele naturale conferă cadrului adâncime și integralitate. Atractivitatea și frumusețea acestor imagini se datorează doar parțial compoziției, la un nivel mai profund având legătură cu percepția. Practic, privitorului i se dezvăluie o poveste într-o poveste.
Obiectele sau lucrurile aparent comune pot constitui o ramă naturală și pot fi folosite pentru a încadra în mod natural o imagine, un obiect sau o persoană. Cele mai frecvente astfel de elemente pot fi copacii și ramurile pentru peisaje, ferestrele și căile de acces, tunelurile sau chiar un cort deschis. Este important să nu uiți să folosești cadrul pentru a transmite adâncime în fotografia ta. Există două modalități de a face acest lucru: culoarea și profunzimea de câmp. Unul dintre cele mai frecvente moduri de a folosi culoarea pentru a transmite adâncimea este de a avea cadrul în siluetă sau, oricum, mult mai întunecat decât obiectul principal al imaginii. Acest lucru înseamnă că vei avea nevoie să expui pentru fundal sau obiectul principal al imaginii.
De asemenea, folosindu-te de o ramă naturală, ai oportunitatea de a atrage ochiul privitorului către elementul principal al fotografiei tale. Ramele nu trenuie să fie, neapărat, complete. Pot ocupa doar o porțiune din prim plan. Experimentează și alege pe post de ramă acele elemente care funcționează mai bine pentru imaginile tale.
Articolul de faţă face parte din cursul de artă fotografică realizat de către Youth 4 Future în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău, în cadrul proiectului „Artico 2020 – Challenge for youth”. Cursul integral este disponibil aici.