REPORTAJUL
Dicționarul Explicativ al Limbii Române propune pentru termenul de ”reportaj” următoarea definiție: ”specie publicistică, apelând adesea la modalități literare de expresie, care informează asupra unor situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice, economice, culese de obicei la fața locului.”
Reportajul este rezultatul investigării directe, la fața locului. Reportajul informează asupra unor fapte (situații, evenimente de interes general sau ocazional, realități geografice sau economice) de actualitate. Calitatea jurnalistică a reportajului este că informează un public larg despre fapte de actualitate ca urmare a prezenței reporterului la fața locului.
Ceea ce deosebește fundamental reportajul de alte genuri publicistice este calitatea informației aflate la baza redactării sale. Nu orice informație validă a fi publicată în presă poate să constituie subiectul unui reportaj. Nu pot reprezenta informații care să constituie nucleul unui reportaj decât faptele ce se petrec sub ochii ziaristului. Doar dacă evenimentele fac posibilă colectarea informațiilor brute, concomitent cu producerea lor, și în cazul în care contextul permite prezența jurnalistului la locul și în momentul desfășurării evenimentelor, putem vorbi de realizarea unui reportaj. În raport cu evenimentul, jurnalistul se poate afla în două ipostaze: de martor sau de participant. Indiferent de poziția sa față de faptele relatate, demersul jurnalistic de colectare a informațiilor nva exploata două procedee fundamentale: observarea și intervievarea celor implicați sau a martorilor. Nu poate exista reportaj în absența detaliilor obținute prin observare, la locul și în momentul desfășurării evenimentelor. Dacă activitatea de observare este bine dirijată și eficient exploatată, ea poate suplini informațiile obținute prin intervievare. Este cert însă că valoarea informațiilor este mai mare atunci când acestea se obțin prin conjugarea celor două procedee amintite: observarea și intervievarea.
În concluzie, reportajul prezintă fapte ce se petrec sub ochii jurnalistului, care poate fi martor (observare neparticipativă/ neutră) și/ sau participant la eveniment (observare participativă). După stabilirea informației și a calității jurnalistului, vor fi evaluate însușirile informației (proximitate temporală și spațială, conflictul, consecințele, interesul uman, ineditul). Apoi vor fi selectate însușirile informației specifice evenimentului (captarea interesului uman, conflictele, consecințele). După ce aceste aspecte sunt clarificate, vor fi ierarhizate calitățile stabilite la punctul anterior. În funcție de toate aceste caracteristici, se va stabili unghiul de abordare și strategia de colectare a informației.
Alegerea clară și aplicarea consecventă a unui unghi de abordare ușurează construcția propriu – zisă a textului și lecturarea acestuia. De obicei, unghiul de abordare poate fi identificat în paragraful inițial sau în secvențele: șapou – paragraf inițial sau titlu – șapou – paragraf inițial. Nu întotdeauna unghiul de abordare este explicit prezentat în secvențele inițiale ale reportajului. Structura complexă a reportajului oferă jurnalistului mai multă libertate în ierarhizarea informațiilor. De aceea, el ”amână” uneori prezentarea informațiilor necesare conturării unghiului de abordare, lăsând în seama cititorilor descoperirea perspectivei din care au fost prezentate faptele, după lectura integrală a textului.
Articolul de faţă face parte din cursul de public speaking realizat de către Youth 4 Future în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău, în cadrul proiectului „Artico 2020 – Challenge for youth”. Cursul integral este disponibil aici.
