Acasă Jurnalism JURNALISM | Ep. 1 - Definiție, noțiuni generale, evoluție

JURNALISM | Ep. 1 – Definiție, noțiuni generale, evoluție

DEFINIȚIE. NOȚIUNI GENERALE. EVOLUȚIE.

JURNALISMUL reprezintă activitatea de a strânge, a analiza, a verifica și a prezenta informații referitoare la evenimentele curente, incluzând tendințe, rezultate și persoane. Cei care practică jurnalismul se numesc JURNALIȘTI.

De la începuturile sale, până în momentul de față, jurnalismul a străbătut un drum lung, de la statutul de hobby sau pasiune, evoluând până la ceea ce este în zilele noastre și anume, o ocupație.

Preistoria lui include două mari tipuri de distribuire a informației, premergătoare circuitului informațional contemporan, care au asigurat saltul calitativ de la comunicarea interpersonală la cea publică. Până la apariția primelor mijloace de informare în masă, comunicarea publică, ca fenomen social, a cunoscut două etape fundamentale de dezvoltare:

1. Perioada diseminării informației orale, când s-au pus bazele principiilor conceperii și construirii discursului oral, care, ulterior, au fost utilizate pentru conceptualizarea jurnalismului radiofonic și a celui televizat;

2. Perioada diseminării informației scrise, când s-au pus bazele principiilor conceperii și construirii textului tipărit, care, ulterior, au fost utilizate pentru conceptualizarea presei tipărite și a jurnalismului de agenție.

Prima etapă – COMUNICAREA ORALĂ face referire la modalitățile în care informațiile au început să circule pe cale orală, de la una/ două persoane către masele largi, comunicarea fiind verbală, directă și, de regulă, unilaterală. Primele servicii de selectare şi de difuzare a informaţiilor se înregistrează încă din antichitate. În acea perioadă, actul comunicațional public era conceput să aibă loc în anumite zile, la anumite ore, în locuri speciale – târguri, piețe, forumuri, templuri etc., unde oamenii se adunau pentru a afla direct de la sursă (persoane împuternicite să disemineze informația) cele mai recente informații.

Pe parcursul secolelor, s-a format tradiţia expunerii publice a opiniilor, care a dat naştere liniei oratorice ca formă de comunicare de masă. Oratorii se distingeau deja în Roma Antică. Aceștia erau oameni de stat, care foloseau forţa cuvântului ca mijloc de activitate politică și se considerau cunoscătorii regulilor formale ale artei oratorice, care nu judecau şi nu se implicau în viaţa politică a statului. Aceștia elaborau principiile și normele de construire a discursurilor publice.

Ca orice act de comunicare, și cel oral ține cont de o serie de elemente necesare pentru desfășurarea cu succes a procesului, elemente ce au un rol definitoriu în stabilirea gradului de eficiență a comunicării: limbajul, codul lingvistic, performanța și competența lingvistică, codificarea și decodificarea mesajului, stimulii sau calitățile emițătorului și ale receptorului.

Astfel, fiecare dintre elementele de mai sus contribuie la transmiterea corectă a informației și înțelegerea ei, precum și la îmbunătățirea relației ce se creează între emițător și receptor. În timp, arta oratorică s-a transformat într-un instrument eficient de diseminare a informațiilor, devenind unul dintre primele izvoare ale comunicării de masă.

Comunicarea orală s-a manifestat drept unul dintre cele mai complexe procese de transmitere a informației. Printre punctele forte ale comunicării orale se numără:

– contactul direct cu masele, care oferă posibilitatea sursei să cunoască starea de spirit a maselor și să urmărească reacția acestora în raport cu informația distribuită;

– autenticitatea și credibilitatea mesajului, care este distribuit direct maselor, fără intermediari;

– creșterea forței de convingere a mesajului grație folosirii de către sursă nu doar a cuvântului, ci și a gesturilor și mimicii;

– operativitatea distribuirii mesajelor.

Punctele vulnerabile ale comunicării orale reies din faptul că aceasta:

– nu asigură schimbul de gânduri, opinii sau idei, ci doar transmiterea anumitor mesaje de la o persoană către masele largi, din cauza că în actul comunicațional participă o singură sursă de informare și mai multor ascultători;

– are un feedback redus, pentru că nu asigură circuitul invers al informației, fapt care reduce semnificativ eficiența acestuia;

– are un caracter efemer, din cauza căruia are loc distorsionarea, intenționată sau întâmplătoare, a mesajului inițial.

Cu toate acestea, în lipsa unor forme de alternativă de transmitere a informației, comunicarea verbală la acel moment s-a manifestat ca un instrument eficient de diseminare a informației publice. Ea s-a dezvoltat și a generat anumite principii și norme care, ulterior, au fost preluate, ajustate și implementate în jurnalismul de mai târziu, îndeosebi, în cel radiofonic. Comunicarea verbală a fost una dintre activitățile specific umane, ce a pus în valoare abilitatea de a gândi a omului, a permis schimbul de idei dintre anumiți indivizi și masele largi, precum și acumularea continuă de noi informații. Ea a facilitat nu doar dezvoltarea personalității, ci și a întregii societăți.

A doua etapă – COMUNICAREA SCRISĂ a existat încă în timpul civilizațiilor vechi, de exemplu, în Grecia Antică și în Roma Antică. Aceasta se făcea se făcea prin afișarea pe zidurile din piețele publice și/ sau pe pereții publici ai templurilor și forumurilor a unor foi informative – „Acta Publica, acta diurna”, „Acta Senatus” – în care se relata un fapt de ultimă oră, de o importanță majoră pentru societate.

Deși erau puse în circuit spre informarea cetățenilor, aceste informații erau destinate unui public relativ restrâns – nobilimii – ori, masele largi nu aveau acces la ele, fie din cauza analfabetismului, fie din cauza lipsei de interes pentru viața publică, la care nu puteau participa în mod direct (majoritatea populației era lipsită de drepturile cetățeniei active).

În Evul Mediu, circuitul informației prin intermediul comunicării scrise ia o altă formă, și anume, cea a scrisorilor – ştiri, reproduse de mână, care au circulat în Europa din acea perioadă până la începutul secolului al XVI-lea. În paralel, în acea perioadă se manifestă un alt tip de comunicare scrisă – tipăriturile, realizate cu ajutorul unei matrițe compacte pentru imprimare. Aceste foi tipărite în bloc circulau neregulat și ocazional și, de obicei, conţineau o singură ştire despre un eveniment important, de regulă având caracter oficial. Tehnologia imprimării – bloc consta în sculptarea textului integral pe o scândură de lemn (literele şi cuvintele textului ieşeau în relief pentru a putea fi vopsite cu cerneală), care era apoi presată pe bucata de hârtie, pergament sau piele argăsită. Această modalitate de tipărire era însă greoaie și puțin eficientă, întrucât nu permitea îndreptarea erorilor, adaptarea textului şi refolosirea materialelor în alte scopuri și pentru alte ocazii.

Circuitul informațiilor a luat amploare grație invenției tiparului de către Johannes Gutenberg, la mijlocul secolului al XV-lea, și extinderii ulterioare a acestei noi tehnologii de imprimare, care a înlocuit placa de lemn cu zaţul – semne de literă, din care putea fi cules orice text. Această invenție a asigurat multiplicarea eficientă a ziarelor şi apariţia acestora într-un număr foarte mare, într-un interval de timp foarte redus.

Apariția mijloacelor de comunicare premergătoare ziarului se consideră a fi foile tipărite ce conțineau informații diverse din mai multe domenii ale vieții publice, diversificarea diapazonului tematic fiind un indice al maturității circuitului informațional din acea perioadă.

Primul mijloc de comunicare de acest fel datează din secolul al XVI-lea. Este vorba despre o mică foaie de știri cu apariție ocazională, numită ”gazzette” (cuvânt derivat din gazzetta care însemna monedă mică), ce era publicată de guvernul venețian și avea un caracter oficial.

În Franța, prima foaie cu caracter popular a apărut în anul 1529, iar termenul folosit pentru aceasta era canards. Jean Nöel Jeanneney susține în studiul ”O istorie a mijloacelor de comunicare de la origini și până astăzi” că aceste foi aduceau la cunoștința publicului toate știrile, reale sau imaginare, care puteau frapa imaginația și sensibilitatea: inundații, cutremure, apariții miraculoase și mai ales crime spectaculoase care pasionau publicul. Din acea vreme, expresia „canard” este folosită pentru a desemna o știre falsă.

În Anglia, primele foi informaționale apar abia către anul 1621, când încep să circule așa-numitele ”corantos”, în care erau publicate doar știrile externe.

Treptat, foile tipărite încep să obțină anumite particularități care le apropie din ce în ce mai mult de ziarul contemporan. Aceste particularități constau în faptul că, la acel moment, foile informaționale:
– aveau un caracter public, deschis;
– erau destinate unui public larg;
– erau distribuite prin vânzare liberă;
– aveau stabilită o anumită periodicitate (adevărat că neregulată). Publicaţiile de ştiri cu apariţie regulată încep să se airme în Europa abia în secolul al XVII-lea;
– aveau un diapazon tematic relativ variat;
– erau tipărite într-un număr relativ mare;
– conţinutul lor era organizat potrivit unei logici anume;
– relatau informaţii şi ştiri (unele deja semnate) despre situaţii şi evenimente actuale, la care cititorii se puteau raporta în timp real.

Odată cu invenția lui Johannes Gutenberg, monopolul deținut de preoți și de nobilime asupra cititului și scrisului ia sfârșit. Treptat, schimbul de informații dintre cei privilegiați comportă tot mai multe modificări atât de ordin cantitativ, cât și de cel calitativ, care, ca rezultat, duc la extinderea acestuia și la asigurarea caracterului de masă pentru circuitul informațional. Astfel, apar premise reale pentru constituirea și afirmarea fenomenului mediatic contemporan.

Dezvoltarea complexă şi multidimensională a societăţii umane a condus, de-a lungul timpului, la creşterea atât a importanţei mijloacelor de informare în masă, cât şi la sporirea necesităţii informaţionale şi a dependenţei individului social de informaţia de presă, fapt ce a amplificat considerabil dimensiunile fenomenului mediatic.

Fenomenul mediatic se materializează la începutul secolului al XVII-lea, o dată cu actul de naștere a ziarelor tipărite. Tipărirea ziarelor ca proces industrial a fost percepută ca o inovație de factură socioculturală care a marcat, în particular, istoria comunicării mediatice, și întreaga societate umană, în general, punând bazele circuitului informațional contemporan.

Fenomenul mediatic contemporan a înregistrat o evoluție spectaculoasă, consemnată de trei etape principale:
1. Etapa presei tipărite, care își are începuturile în secolul al XVII-lea.
2. Etapa presei audiovizuale, care se conturează la începutul secolului al XX-lea.
3. Etapa presei online, care se conturează la sfârșitul secolului al XX-lea – începutul secolului al XXI-lea.

Deși nu au apărut concomitent, ci într-o anumită succesiune, în timp și în spațiu, aceste etape nu s-au substituit unele pe altele. Dimpotrivă, ele s-au completat reciproc, diversificând circuitul informațional și creând premise reale pentru afirmarea fenomenului mediatic contemporan.

Articolul de faţă face parte din cursul de public speaking realizat de către Youth 4 Future în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Buzău, în cadrul proiectului „Artico 2020 – Challenge for youth”. Cursul integral este disponibil aici.

Youth 4 futurehttps://youth4future.ro
Asociația Educațional Culturală pentru Sport și Tineret YOUTH 4 FUTURE este o asociație non-guvernamentală care are ca scop implicarea tinerilor în diverse proiecte, activități și evenimente pentru promovarea sportului, a culturii sportive şi educaţiei prin spiritul fair-play, conştientizarea culturii, a educaţiei şi a şcolii drept parte componentă a vieţii noastre, precum și promovarea culturii sub toate aspectele sale, promovarea valorilor sociale, promovarea respectării demnităţii umane şi a drepturilor universale ale omului, eliminarea tuturor formelor de discriminare culturală, etnică, lingvistică, religioasă, rasială sau sexuală.
- Advertisment -

Most Popular

ARTICO 2021 | VIDEO – Artă oratorică: frica de a vorbi în public

Bună! Sunt Ileana, de la Youth 4 Future și astăzi vreau să îți vorbesc despre frica de a vorbi în public, mai precis despre...

ARTICO 2021 | VIDEO – Jurnalism: Fake news

Bună! Sunt Ileana, de la Youth 4 Future și astăzi aș vrea să îți vorbesc despre ”fake news”. Știrile false reprezintă un tip de...

ARTICO 2021 | VIDEO – Curs de fotografie: fotografia cu telefonul

Bună! Sunt Ileana, de la Youth 4 Future și astăzi aș vrea să îți vorbesc despre fotografia cu telefonul și, în special despre selfi-uri. 7...

ARTICO 2021 | Învățarea non-formală, mai distractivă și mai facilă

Într-o societate în care sistemul de învățământ are tendința de a uniformiza, tinerii trebuie încurajați să își descopere și ulterior să își dezvolte aptitudini...

Recent Comments